Redefinește odihna și aventura în Bucovina
Ținutul Bucovinei aglomerează pe o întindere mică vestigii istorice, monumente medievale, artă și cultură care îi dau unicitate.
Bucovinenii sunt mândri de zona lor, iar cei ce vizitează Bucovina, se atașează de ea. Aici, peisajele bucură ochiul și încântă inima, tradițiile și obiceiurile sunt păstrate cu sfințenie, mănăstirile voievodale veghează și binecuvintează.
Pentru tine, călătorule, este important să știi de ce vrei să vii în Bucovina. În funcție de ce cauți și ce te aștepți să primești, Bucovina poate fi o zonă ca oricare alta, sau un loc special, unic.
Dacă este vorba de un loc în care să petreci câteva zile, vei găsi nenumărate posibilități de agrement, acțiuni și activități care îți pot oferi ceea ce cauți.
Dacă îți dorești odihnă și relaxare, îți vin în întâmpinare zone frumoase și liniștite, aer curat, verdeață, miros de rășină și cântec de păsări.
Dacă sportul face parte din viața ta, împrejurimile îți vin în ajutor, prin climă și relief, să diversifici mișcarea la sol, în apă sau în aer.
Dacă îți propui să vizitezi obiective turistice, trebuie să acorzi atenție selecției sau să îți planifici destul timp pentru a le face față.
Dacă ești dispus să afli informații despre zonă, vei fi uimit de câte ori vei auzi “cea mai/cel mai” și de numărul obiectivelor singulare în țară, în Europa sau în lume pe care le poți vedea doar aici.
Dacă vrei să afli de ce sunt unice mănăstirile medievale ale Bucovinei, nu trece prea repede prin curtea lor; fiecare bijuterie are ceva special, chiar dacă unele sunt mediatizate, iar altele aproape necunoscute.
Dacă vrei să înțelegi oamenii și stilul lor de viață, privește, întreabă și ai să descoperi deschidere, bunăvoință, ospitalitate.
Dacă vrei să cunoști renumita gastronomie, bucură-te de bunătățile pe care orice bucovineancă știe să le prepare.
Dacă vrei câte ceva din toate acestea ai nevoie de un “ghid” local care să te ajute să descoperi Bucovina în trup și spirit și să trăiești experiențe de neuitat.
Te așteptăm să ne treci pragul și sperăm să fim la înălțimea așteptărilor tale!
Suntem bucovineni, iubim Bucovina și ca oaspete al nostru, ne oferim să te ajutăm să vezi cât mai mult în timpul pe care îl ai la dispoziție, să descoperi trasee montane pentru drumeții sau biciclete, să prinzi eficient în programul tău ceea ce îți doreai să vezi și să alegi din cele ce nu știai că există, să găsești ceea ce cauți pentru a-ți crea concediul visat. Oricât timp îți propui să petreci în Bucovina, îți garantăm că nu te vei plictisi, decât dacă îți dorești acest lucru.
Dorința noastră este să ne cunoști destul cât să descoperi spiritul zonei, să reușești să te identifici cu el și să te apropii de ceea ce simte un bucovinean, pentru a întelege de ce este atât de mândru de Bucuvina!
LEAVE A COMMENT